<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><song><lyrics>[V1]
 Ne cheamă Golgota la jertfă
 Ne cheamă Isus la Calvar
 De vremuri strigă fraţii noştri
 De sub altar, de sub altar.

[V2]
 R1: Ne strigă sfinţii de sub glie
 Ce sângele şi l-au vărsat
 Ei n-au schimbat credinţa sfântă
 Ci pân la moarte s-au luptat.

[V3]
 Sunt mii de jertfe pretutindeni
 Lui Dumnezeu un bun prinos
 Ce răspândesc Mireasmă sfântă
 Pentru Hristos, pentru Hristos.

[V4]
 R2: De la Ştefan şi până astăzi
 Atâţi martiri s-au ridicat
 Cu preţul vieţii ei plătiră,
 Dar de Isus nu s-au lăsat.

[V5]
 Suntem înconjuraţi de martori
 Ce mărturie au adus
 Prin amfiteatre şi arene
 Pentru Isus, pentru Isus.

[V6]
 R3: Şi fiindc-avem atâtea pilde
 Ce ne-nconjoară ca un nor
 Să dăm păcatul la o parte
 Şi să călcăm pe urma lor.

[V7]
 Şi noi avem să dăm o luptă
 Şi noi purta-vom un război
 Aşa cum scrie Apocalipsa
 De taina vremii pentru noi.

[V8]
 R4: Dar însuşi împăratul slavei
 Va merge-n fruntea oastei Lui
 Cu El avea-vom biruinţă
 Toţii cei ce sunt ai Domnului.

[V9]
 Acei ce vor birui fiara
 Şi-a ei lucrare pe pământ
 Vor sta cu Mielul împreună
 Pe munte sfânt pe munte sfânt.

[V10]
 R5: Cu alăutele în mână
 Lui Dumnezeu îi vom cânta
 Ce minunate sunt o, Doamne,
 Lucrările şi slava Ta.</lyrics>
<title>Ne cheamă Golgota la jertfă</title>
</song>